„Viața și Munca Mea” – Henry Ford

henry-ford“Reputația face parte dintre puținele și importantele bogății ale vieții. Un om hotărât poate dobândi aproape tot ce-și doreste dacă isi construiește reputația și nu profită prea mult.”

 

Publicată in 1922, cartea Viața și Munca Mea ne introduce în mintea unei persoane care a reușit să schimbe lumea, dar care a trăit într-o relativă obscuritate în primii 40 ani din viață.  Această lungă perioadă a fost impusă pentru dezvoltarea abilităților, personale și mecanice, necesare fondării unei întreprinderi uriașe.

Ford era acea persoană rară, inventatorul care și-a produs în masă invenția. Dacă vreodată te simți abătut pentru că nu există piață pentru produsele sau serviciile tale noi, adu-ți aminte comentariul lui Ford „niciodată nu există piață pentru lucrurile noi”.  El a considerat teama ca fiind rezultatul dependenței de ceilalți și de circumstanțe.  In fiecare domeniu al vieții sale, de la evitarea îndatorării la etica pe care o considera sacră, Ford a fost personificarea expresiei lui Emerson „auto-incredere”.

 Viziunea

Descris de mama sa ca un mecanic înnăscut, cel mai măreț moment din copilăria sa a fost descoperirea unui vehicul acționat cu aburi care deplasa uneltele agricole.  Era primul vehicul care nu era tras de cai.  Meșterind întruna, la 15 ani putea să repare orice ceas și se gândea cu seriozitate să manufactureze ceasuri.  Dar ideea „căruței fără cai” s-a dovedit a fi mai puternică și, fără ajutorul tatălui, a început să construiască o astfel de căruță în atelierul improvizat la fermă.

La 17 ani a început să muncească ca ucenic mecanic, iar în timpul liber muncea la un motor pe benzină și visa să construiască o „mașină universală” care ar putea să transporte oameni ieftin și sigur.

Apoi a fost inspirat de o scurtă întâlnire cu inventatorul Thomas Edison.  In ciuda faptului că toată lumea preamărea viitorul electricității, Edison l-a sfătuit să rămână la ideea lui pe benzină.  Patronul lui i-a oferit o promovare considerabilă daca renunta la obsesia masinii.  Reacția lui? „A trebuit  aleg   între slujbă si automobil.  Am ales automobilul fără regrete .  Am părăsit  slujba pe 15 august 1899  și am intrat  afacerea cu automobile.”

   …. și realitatea

Fără capital propriu, Ford s-a întovărășit cu un grup de investitori pentru a crea Compania de Automobile Detroit.  A descoperit repede că ceilalți erau interesați mai mult în obținerea de profituri rapide decât în producerea unei mașini mai bune astfel încât, după un an și 20 mașini, a demisionat.

Patru ani mai târziu, la vârsta de 40 ani, a început Ford Motor Company.  Aceasta avea 100.000 dolari capital, iar Ford deținea un sfert.  In primul an au fost produse peste 1700 mașini și Modelul A câștigase reputația de fiabilitate.  In al doilea an, datorită presiunilor asociaților, Ford a conceput trei modele noi și a crescut prețurile. Compania a vândut mai puține mașini. Ford a concluzionat că trebuia să dețină integral compania pentru a avea control total și astfel, folosind venitul provenit din vânzări, a ajuns să dețină peste 50% și mai târziu 100%.

In 1908-1909 firma a vândut peste 10.000 mașini și din nou a venit presiunea pentru noi modele.  Ford însă a mers în direcția opusă.  In anul 1909 a anunțat c ă de acum compania va vinde doar un model: Modelul T. Si mai mult acesta va fi disponibil doar într-o singură culoare.  „Orice client poate avea mașină vopsită în orice culoare dorește, dacă e negru.”

 Succesul

In timp ce mulți credeau că prețul scăzut al mașinii va aduce colapsul firmei, Ford se aștepta că piața să se extindă în mod dramatic. Si așa s-a întâmplat. A început construcția celei mai mari fabrici din lume, Highland Park, și capacitatea de producție a sărit de la 6.000 la 35.000, iar numărul salariaților s-a dublat.

Pe la începutul anilor 1920, compania avea 50.000 angajați și producea 4.000 mașini pe zi.  In 1921 s-au produs 5 milioane de mașini.  La sfârșitul acestei decade, Modelul T a fost scos din linia de fabricație.  Acesta era miracolul producției de masă.

Cererea Universală

Primele automobile erau considerate „jucăriile bogaților” vândute pentru plăcere și statut social.  Mașinile Ford erau cunoscute pentru utilitate.  Mulți își puteau justifica costul dacă mașina era utilizată pentru transport la locul de muncă sau în interes propriu.  Mașinile erau vândute și pe considerentul simplității în utilizare „Oricine poate conduce un Ford”.

Dar prețul a fost rampa de lansare a universalității Modelului T.  In 1909-1910 automobilul costa 950 dolari. Zece ani mai târziu costa 355 dolari.  Cum era posibil?

Ford detesta ideea de a încerca să obțină cel mai mare preț.  Strategia să a fost de a seta prețul pe bază costului de producție.  Dacă fabricile lui deveneau din ce în ce mai eficiente, consumatorul va câștiga.  La fel ca Sam Walton cu rețeaua de magazine Wal-Mart, Ford a descoperit că putea realiza profituri mai mari vânzând mai multe produse la un preț mic decât mai puțin produse la un preț mare.  „Dacă poți să vinzi ieftin un produs de calitate, vei avea o cerere atât de mare că poate fi intitulată universală.”

Munca și Salariile

Pe măsură ce sporea numărul liniilor de asamblare, părerea generală era că munca repetitivă moleșește corpul și mintea.  Câștigând însă un salariu de 6 dolari pe zi, mult peste medie, muncitorii de la Ford nu erau prea îngrijorați.  Henry Ford considera că salariile mari sporesc stabilitatea forței de muncă și ajută la concentrarea salariaților care știau că problemele familiilor sunt rezolvate.  Salariile mari le permiteau să devină și clienți, nu numai pentru produsele Ford dar și pentru alte bunuri și servicii menținând economia în creștere.

Metodele de recrutare ale lui Ford erau neobișnuite. Firma dorea să știe mai mult decât numele, vârsta, situația familială și dorința lor de muncă.  Necunoașterea limbii engleze sau cazierul nu reprezentau o problemă.  Nu angajau „experti” pentru că aceștia știau de obicei ce nu se putea face; Ford prefera „bezmeticii care se avântau” să rezolve problemele cu mintea deschisă.

Orbii, surzii, muții și cei fără o mână sau un picior erau angajați la uzinele Ford ca și ceilalți.  Ford scria:

 „Cred că o întreprindere industrială care își merită rolul trebuie să aibă aceeași structură a personalului ca cea prezentă în societate.”

Această filozofie este considerată acum o banalitate, dar nu așa stăteau lucrurile în anii 1920.

Idealul de Service

La începutul industriei automobilelor, nu exista service post-vânzare.  Producătorii erau complet concentrați pe vânzare în detrimentul relației cu clienții și se considera că e o afacere bună să taxezi mult pentru piesele de schimb pentru că proprietarul mașinii nu avea încotro și trebuia să le cumpere.

Ford considera că vânzarea unei mașini înseamnă doar începutul relației cu clientul.  El producea mașini durabile, dar avea grijă ca piesele să fie identice pentru toate modelele, ieftine și ușor de instalat.  Acest ideal de servicii era considerat nebunesc de ceilalți producători, dar încrederea publicului s-a dovedit a fi neprețuită.

Experiența sa cu investitorii i-a arătat că principiul randamentului investitiției sabota de multe ori crearea și dezvoltarea unei afaceri.  Afacerile nu erau vaci de muls bani; ele trebuiau să ofere ceva care să îmbunătățească viața și dacă reușeau acest lucru, profiturile vor curge în mod natural.

Concluzie

O personalitate importantă a secolului 20, Ford a îmbinat două trăsături adesea prezente la oamenii de succes: viziunea cu potențial de a schimba lumea și atenția obsesivă la detaliu.

Părțile întunecate ale lui Ford includ spionarea subordonaților și credința în teoria conspirației bancherilor evrei de preluare a Americii.  A fost de asemenea ridiculizat pentru afirmația sa „istoria e un fleac”.  Aceasta reflecta părerea sa că educația nu trebuie să constea în rememorarea unor fapte, ci în învățarea oamenilor de a gândi mai bine.

 „Rafinarea abilității de gândire trebuie să fie prioritatea investițiilor tale; întotdeauna va avea cel mai bun randament”.