„Autobiografie” – Andrew Carnegie

andrew-carnegie-200x310„Sfatul meu  pentru tineri este nu numai să se concentreze pe acea activitate în care sunt angrenați, dar să-și investească fiecare dolar în această activitate… Eu am luat această hotărâre devreme în viață. Mă voi concentra pe producția de fier și oțel și voi fi cel mai bun.” 

Bunicul lui Andrew Carnegie a fost primul care a înființat o bibliotecă publică în satul natal Dunfermline din Scoția pe când nu existau biblioteci publice. Familia lui de țesători nu o ducea deloc bine, dar dragostea și respectul pentru învățătură au fost întipărite în mintea tânărului Andrew.  Mai târziu, când a ajuns bogat, bibliotecile au fost beneficiarii predilecți ai generozității sale.

Deși nu prea bine educat, Carnegie aprecia valoarea unei minți deschise.  Ca și Benjamin Franklin, știa că „leaderii sunt cititori” și că bogăția este creată din înțelegerea și cunoașterea profundă. Când prima bibliotecă înființată de el a fost terminată, i s-a cerut blazonul pentru a fi plasat deasupra ușii.  Nu avea blazon.  In schimb a cerut o placă cu un soare cu raze pe care să se scrie „Să fie lumină”.

Istoria pe scurt

Născut în 1835, Carnegie s-a bucurat de copilăria sa în mijlocul unei familii numeroase.  Tatăl a mutat familia în Statele Unite pe când Andrew era adolescent, dar accentul și dragostea pentru Scoția nu au dispărut niciodată.

In Pittsburgh s-a angajat ca telegrafist și funcționar în căile ferate și a avansat în grad în cadrul companiei Pennsylvania Railroad.  Când a izbucnit războiul Civil, i s-a cerut să fie responsabil cu căile ferate și serviciul de telegrafie al Statelor Unite, lucru de care s-a achitat cu cinste.

Era republican și opus sclavagismului și acest lucru a fost marea sa ocazie să servească cauza în care credea.

Pe lângă marea capacitate de muncă și talentul de a colabora cu oamenii, Carnegie și-a ales bine vocația.  Sistemul de căi ferate era în rapidă expansiune și el a comentat că „un concern poate cu greu să se dezvolte suficient de repede pentru nevoile poporului american.”

După ce a vândut cel mai mare combinat de fier și oțel din Statele Unite, a devenit cel mai bogat om din lume.  Si-a petrecut anii de pensie în iubitul său castel Skibo din Scoția și a murit în Lenox, Massachusetts în 1919.

In testamentul său a lăsat peste 100 milioane dolari pentru construirea de biblioteci publice în Statele Unite și Marea Britanie și a oferit substanțiale donații universităților.  Iubitor de pace, Carnegie a fost foarte mâhnit de izbucnirea Primului Război Mondial, astfel încât a susținut financiar instituții care să promoveze pacea și cercetarea cauzelor războiului.

Investește în tine

Lui Carnegie îi displăceau speculațiile cu acțiuni.  Era de părere că era o investiție mai bună să îți alegi o industrie, să afli totul despre ea și să investești în propria afacere:

 „Consider că adevăratul drum spre succes în orice domeniu este să devii maestru în acel domeniu. Nu am încredere în politica de împrăștiere a resurselor și din experiența mea rareori am întâlnit pe cineva care să fi reușit fiind interesat în multe.”

Aceasta este puterea concentrării, sacrificând ce ai putea câștiga din extindere pentru a câștiga într-o piață mică, dar bine definită.

Datorită succesului obținut de tânăr, Carnegie avea reputația de a fi îndrăzneț și necugetat în afaceri.  El considera această imagine departe de adevăr.  De fapt el niciodată nu și-a riscat capitalul propriu său pe al partenerilor lui. Nu trebuie să riști totul pentru a gândi și acționa pe scară mare. Lecția lui Carnegie este să iei alt partener să suporte riscul și să te sprijini pe reputația sa.

 Succesul vine din deschidere și relatii corecte cu oamenii

Carnegie dorea să existe transparență în conducerea uzinelor sale. Era foarte ordonat și curat și primea cu plăcere inspectorii guvernamentali.  întotdeauna a căutat să aibă relații bune cu forța sa de muncă și în general le dădea ce –i cereau, până la o limită.  Faimoasa grevă de la uzina Homestead a avut loc când el era plecat în Scoția și e improbabil că s-ar fi întâmplat dacă era de față.

Mulți angajați deveniseră bogați. Directorul de uzină Charles Schwab a fost prima persoană din America plătită cu un salariu anual de 1 milion dolari.  Napoleon Hill menționează că această sumă nu răsplătea cunoștințele tehnice cât abilitatea de motivare.  Ca toți oamenii de succes, Carnegie studia comportamentul uman și știa că eficiența energiilor forței de muncă duce la succes.  Nota: „Nu înțeleg mașinăria cu aburi, dar încerc să înțeleg un mecanism mult mai complicat – omul.”

Lărgește-ți cercul

Printre prietenii lui Carnegie se numărau președintele SUA Harrison, primul ministru britanic William Gladstone, filozoful britanic Herbert Spencer și scriitorul Mark Twain.  Aceste relații nu erau cultivate ca să dea bine ci ca să poată învăța din cunoștințele și experiențelor lor unice.  Intotdeauna caută să întâlnești oameni interesanți.

Caută cunoaștere și valoare, nu numai bani

Intr-o seară a anului 1868, la vârsta de 33 ani, Carnegie și-a scris o notă sie însuși.  A început nota cu „Treizeci și trei și un venit de 50.000 pe an!” apoi a scris că își putea organiza afacerile astfel încât să facă la fel de mulți bani pe lângă cheltuielile „in scopuri de binefacere”.  Devenind mai filozofic, a scris de intenția sa de a se retrage la vârsta de 35 ani și să-și dedice restul vieții cititului și studiului.  Bineînțeles că nu s-a ținut de cuvânt, dar în această notă se văd semințele filantropiei sale ulterioare. Cunoștințele căpătate din citit și studiu reprezentau pentru el o valoare adevărată; o viață bună era cea care deschidea mintea.  Banii singuri nu aveau valoare.

Călătorește să-ți deschizi mintea

Carnegie adora să călătorească, în special când era vreun element de aventură și îi îndemna pe toți să vadă lumea.  A scris și un jurnal al călătoriei sale cu trăsura prin Marea Britanie.  In călătorii încerca să învețe despre cultură; de exemplu în timpul vizitei în China l-a citit pe Confucius, iar în India lucrări despre Buddha și Zoroastru.  Respectul său pentru toate religiile denotă toleranța sa și de asemeni și credința lui că prin călătorii oamenii își sporesc înțelegerea întregului.

Concluzii

In tonul său modest, cartea reamintește de autobiografia lui Benjamin Franklin și despre povestea unui om care realizează multe pornind de la origini modeste.  Aproape că te obosesc detaliile despre oamenii care l-au ajutat devenindu-i mentori și deși era uneori încăpățânat, hotărât și crunt, Carnegie era întotdeauna dornic să răsplătească favorurile și să-și împartă succesul.  El vorbește cu mare drag de copilărie și a fost profund tulburat de moartea mamei și fratelui de febră tifoidă. Căsătoria lui tardivă și fericită i-a dat însă un nou motiv de bucurie.

Donațiile substanțiale în favoarea bibliotecilor au constituit un moment de măreție și numele lui este acum mai mult asociat cu donațiile sale decât cu averea sa.  Povestea lui sugerează că averea unui individ cu aspirații înalte poate fi una dintre cele mai bune mijloace de a schimba lumea spre mai bine.