Calatorii

Cel putin o data pe an vine vremea turismului.  Tineri si mai putin tineri, indestulati sau nu chiar, entuziasmati sau stresati – ne suna ceasul sa plecam “de acasa”.  La munte sau mare, spre orice punct cardinal, cu diverse mijloace de transport, spre felurite soiuri de cazare si divertisment, cu diversi companioni si cu multe asteptari de relaxare, destindere, amuzament, calmare si reincarcare a bateriilor fizice, psihice si emotionale.

Indiferent de destinatie, buget si durata, concediul are un scop generic.  Sa ne extragem din rutina cotidiana, sa experimentam noi modalitati de petrecere a timpului, sa spargem monotonia, sa intalnim si alti oameni, sa simtim cu toate simturile si alte privelisti, arome, sunete.  Si pentru aceste motive suntem pregatiti si entuziasmati sa renuntam la predictibilitatea tabieturilor noastre, la siguranta deciziilor recurente si chiar la o parte nu insignifianta din bugetul propriu.

Calatoriile oglindesc conflictul inerent al naturii umane: pe de o parte predictibilitatea si lejeritatea rutinelor zilnice, pe de alta parte curiozitatea si atractia pentru aventura, pentru acele condimente care pot diversifica viata.  Calatoriile au marele avantaj de a restrictiona din capul locului doza de condimente pentru ca acestea sa nu devina “daunatoare sanatatii”.  In scurtul ragaz al concediului insa ne putem lasa dusi de alte imagini, senzatii, idei, concepte, reguli – toate avand un impact posibil remanent asupra paienjenisului limitativ al vietii noastre standard.

Calatoriile ar putea fi considerate si celebrate drept simbol al curiozitatii si dorintei de nou si altceva.  Sunt multi oameni a caror perspectiva asupra vietii si sensului ei a fost modificata si imbogatita de un traseu turistic, indiferent cat de aventuros, cultural, relaxant sau meditativ este acest traseu.  Si aceasta schimbare de perspectiva este cel mai important element al bagajului cu care ne intoarcem din concediu.  Mai ales daca il impachetam si despachetam cu delicatete si speranta pentru a-l pune grijulii in panoplia vietii noastre.

“Calatoriile sunt fatale pentru prejudecati, bigotism si ingustimea mintii.”

Mark Twain