Supra-calificat

“Suntem impresionati de experienta si abilitatile dumneavoastra, dar am ales alt candidat.  Motivul este ca experienta si abilitatile dumneavoastra depasesc cu mult cerintele noastre.”  Am citat aproape textual dintr-un raspuns real si frecvent din zilele noastre.

Ati avut parte deja de acest raspuns?  Daca da, stiti deja ce reactii emotionale ati trait.  Daca nu, puteti sa va imaginati.  Mie mi s-a intamplat de cateva ori si pot cu usurinta sa imi aduc aminte ce sentimente neplacute am avut:  indignare, frustrare, indoiala in propriile abilitati, neputinta de a intelege, tendinta obsesiva de a descoperi ce e in neregula cu mine, etc, etc.

Suntem in plina criza, economica in primul rand, dar si profesionala.  Desi au apelat la mine multe persoane ce mi-au cerut sprijinul pentru a intelege si trece peste acest tip de raspuns, marturisesc ca situatia de supra-calificare ramane o experienta foarte dureroasa.  Profesionistii care aplica pentru diverse posturi calificate isi inchipuie ca atuurile lor profesionale (experienta si calificarile in primul rand) constituie un avantaj in lupta uneori disperata de a obtine un post.

Realitatea dura de pe teren le demoleaza aceasta credinta.  Nu se cauta profesionisti, se cauta oameni comozi.  “Comoditatea” la locul de munca se poate traduce prin termeni des utilizati de mediul corporatist: spirit de echipa, abilitati interpersonale de multe feluri, integrarea in cultura organizationala.  Suna bine, nu?

Nu voi pleda pentru cauza unor profesionisti care pot fi anti-sociali, potentiale bombe cu ceas ale colaborarii.  Sunt insa intrigata si revoltata de fuga angajatorilor de talente, de profesionisti, de oameni care le pot da garantia (daca li se permite) sa obtina rezultatele corporatiste clasice: obiective, KPI, profit.  Prea multe organizatii sunt cuprinse de o amorteala a complezentei care nu poate duce decat la predictibilitatea obtinerii acelorasi rezultate, de multe ori nesatisfacatoare pentru manageri sau actionari.  Sunt prea multi oameni de afaceri celebri (Welch, Jobs, Trump printre altii) care declara, inclusiv din proprie experienta, necesitatea de schimbare a regulilor si obtinerea calitatii in toate activitatile.

Si atunci cum se explica ca oamenii supra-calificati sunt respinsi?  Nu e nevoie de oameni calificati – mai ales in straturile superioare ale organizatiilor?  Actionarii si managerii nu ar fi multumiti daca ar obtine mai mult de la acesti angajati la un pret mai mic?  Nu este paradoxal ca unora li se imputa lipsa de experienta iar altii sunt respinsi din cauza abundentei de experienta?

Sper ca raspunsurile la aceste intrebari sa nu reconfirme parerea generala ca nu mai conteaza calitatea.  Ar fi inca o dovada ca scara valorilor are nevoie de reparatii majore.

Ce parere aveti – voi, supra-calificatilor?

P.S.  Despre modalitatea de a trece peste un astfel de refuz comod, intr-un articol viitor.  Mai ales daca imi dati de inteles ca va intereseaza…