Sfaturi si delicatesuri

Suntem creaturi inteligente: avem la dispoziție o mega-mașină, creierul, care poate recepta, procesa și arhiva nenumărate informații.  Putem să analizăm non-stop, conștient sau inconștient, fapte, circumstanțe, oameni, variabile.  Suntem o combinație interesantă de obiectiv și subiectiv.  Aplicăm și emitem gânduri și emoții, formule științifice și credințe spirituale, proceduri riguroase și idei zburdalnice.

Când dăm sfaturi ne stă în putere să-i analizăm pe alții, cu delicatețe, condescendență sau sarcasm.  La o adică, cu și fără solicitare explicită, am putea să le recomandăm soluții valoroase, perfecte și aplicabile – așa cum le vedem noi.  Și dacă ei știu ce e bine pentru ei e clar că ar face bine să le aplice rapid și fără (de)zbateri inutile.  

În același timp nu admitem că sfaturile noastre, fără discuție pline de bunăvoință, să mai aibă nevoie să fie totuși filtrate de destinatari.  Subiectivitatea și liberul arbitru al celor sfătuiți nu ne par a fi la fel de valoroase ca oferta noastră de înțelepciune și prietenie.

Iar când noi înșine primim sfaturi potrivite cărora le recunoaștem explicit valoarea, în proporție de 98% reacția noastră este: “da, dar …”  Și din acest moment începem să tricotăm un șir îmbârligat de pretexte, scuze, ezitări, circumstanțe sau obstacole pe care nimeni altcineva nu le poate înțelege.  Ne comportăm ca bursucii fericiți și nefericiți în aceeași proporție de faptul că sunt blocați într-un labirint subteran, subiectiv și inabordabil.

Atunci când îmi mai potrivesc șapca de coach (sau doar prieten!) și îmi storc mintea, experiența și empatia pentru a putea livra mesaje potrivite persoanei-destinatar răspunsul “da, dar …”  are o temperatură de duș scoțian.  Și așa mă și simt: murată, dezarmată și epuizată.  După un astfel de ajutor rejectat îmi trebuie ceva timp să mă realimentez cu energie pozitivă, speranță și dorința de a fi de folos unui semen.  Pentru că eu interpretez oferta mea sau a oricărei alte persoane dornice să ajute ca un buchet de flori care de multe ori este lăsat să se veștejească inutil și inexplicabil.

Și uite așa chiar și atunci când suntem expeditorii sau destinatarii unui superb și sincer schimb de bunăvoință, relațiile umane se gripează și orgoliul, auto-defensiva și izolarea continuă să ne stăpânească.

Și parcă aud reacția voastră la aceste gânduri: “da, dar …”