Va invit la o discutie despre networking-ul intern adica „reteaua umana cu circuit inchis” din interiorul virtual al unei organizatii. Se discuta adesea despre networking, dar de cele mai multe ori este vorba de cel dinafara organizatiei pe care o reprezentam. Si de cele mai multe ori consideram ca networking-ul este apanajul sociabililor si notabililor.
Ca sa va conving ca networking-ul este pentru toti, va propun o analogie cu tenta tehnologica. Cu totii suntem conectori actionand „in serie” sau „in paralel”.
Ce ni se cere prin fisa postului si linia de raportare este circuitul in serie. Fiecare are un manager direct si multi au subordonati directi. Deci pe planul organizational se deseneaza si se accentueaza, prin diferite mijloace, linii drepte care formeaza prin insumare piramida ierarhica. Aceste linii drepte sunt cele care definesc rolul si responsabilitatea noastra de incolonati in marele mecanism corporatist. Ele ne confera siguranta si linistea unui rol predictibil. In acelasi timp insa, ca o consecinta aproape normala, linia dreapta nu admite deviatii indiferent daca acestea au semnul plus sau minus. Si mai exista un aspect interesant: liniaritatea este predominanta la nivelele ierarhice inferioare.
In companii, circuitul in paralel devine o conditie de performanta la nivelele ierarhice superioare sau pentru pozitii definite prin excelenta de colaborare interdisciplinara de tip project management. In aceasta configuratie, nu mai exista (doar) un singur pol de putere pe verticala astfel oricare egal ierarhic ne poate fi superior ierarhic, temporar sau circumstantial. Regulile de subordonare devin multidimensionale si mult mai complicate, dinamice si cateodata inselatoare.
Dar sa revenim la tema networking-ului intern.
In organizatii, angajatii sunt rotite intr-un ansamblu. Uniformitatea, omogenitatea, consecventa sunt conditii standard de functionare. Uneori in detrimentul individualitatii – adica acel „ceva” care ne face unici si valorosi in felul nostru propriu.
Networking-ul este o modalitate prin care ne putem afirma insa elementele noastre definitorii – indiferent de gradul nostru ierarhic. Asa putem cunoaste alti oameni care ne pot cunoaste pe noi – asa cum suntem de fapt. Asa putem ajuta alti oameni care ne pot ajuta la randul lor. Asa ne extindem sfera cunoasterii si cunostintelor dincolo de perimetrul biroului. Expertiza noastra se va imbogati prin diversitate, limbajul nostru va deveni mai expresiv si convingator, contributia noastra va deveni mai cunoscuta si apreciata. In consecinta, cariera noastra are perspective si oportunitati inaccesibile celor care prefera sau spera ca undeva, cineva, candva ii va vedea, aprecia si promova – dupa meritul intrinsec.
Grupurile (tangibile sau mai nou virtuale) sunt bazate pe „chimia” naturala dintre oameni si/sau pe interesul comun. Nimic nou sub soare, dar uitam ca putem cladi relatii dincolo de cercul nostru finit de afinitati si vecinatati. Aceste relatii pot fi extrem de utile – din toate punctele de vedere, de la intelectual la ierarhic.
Nu-i asa ca retelele de calculatoare ca si cele neuronale sunt cu atat mai valoroase cu cat conexiunile sunt mai numeroase?
takeda
Nov 22, 2011 -
Fully agree! Ceea ce lipseste probabil in sistemul corporatist actual – dar mult nu cred ca mai e – ar fi recunoasterea institutionala a leadership-ului informal?
Si o opinie non-inginereasca: nu exista oare un optim am numarului de conexiuni, mai ales cele neuronala?
Acuma… provocarea: cum numim organizatiile matriceale, circuite integrate? 😉
Daniela
Nov 23, 2011 -
In sistemul corporatist nu cred ca vom asista prea curand la formalizarea leadershipului informal. E prea daunator sanatatii ierarhiei, o contrazice de-a dreptul. Ierarhia e ordinea care ajuta chiar si celor care nu au decat atributul superioritatii ierarhice.
Din cate zic unii, nu ne folosim decat o prea mica fractiune din creier. Nu stiu sa fie vreun optim. Decat calitativ.
Raspuns la provocare: cateodata organizatiile matriciale nu sunt circuite integrate, ci imbarligate. Se justifica si un numar mai mare de manageri, nu?
takeda
Nov 23, 2011 -
ce vroiam sa zis este ca intr-o lume care se dezvolta mai degraba pe orizontala – prin networking – leadership-ul informal transcede (hai c-am zis-o!) limitele organizatiei. Nu are ierarhia decat sa-si roada unghiile… network peers’ acknowledgement va prevala. si cred ca poate functiona si pe interior pe alocuri…
asta era si debate-ul: nu cumva contextul actual va impune recunoasterea leadership-ului informal ca si criteriu de promovare? nu zic sa subziste, cred in unity of command… chit ca suna bine “leadership de guerrilla”
dar pan’ la urma, unul dintre reperele lumii 2.0 este si asta: organizatii colaborative, bazate pe peers’ recognition. wisdom of crowd, ma’ lady. wisdom of crowd…
Daniela
Nov 23, 2011 -
Iar avem definitii diferite pentru verticala si orizontala
Networkingul (chiar si intern) are sanse mult mai rapide de rezultate notabile, palpabile si cuantificabile cand se indreapta spre verticala. Sueta orizontala cu diversi peers nu conduce, decat greu si lent, la ascensiune. Asta nu inseamna ca nu este important networkingul pe orizontala…
Tare as vrea sa cred ca se indeplini viziunea ta de recunoastere a leadershipului drept criteriu de promovare. Din ce am vazut (pana acum), un astfel de leader informal e considerat fie un pion in ecuatia manager-subordonati, fie un pericol de pus in carantina. Eu vreau sa cred ca experienta ma inseala. Sa ai tu dreptate!