In discutiile pe tema leadershipului, exista o intrebare ce starneste valuri si maree.
Liderii sunt nascuti sau creati (de ei insisi)?
Intrebarea seamana izbitor cu cea referitoare la inteligenta – mostenita sau dobandita pe parcurs. In ambele cazuri, varianta cvasi-“genetica” are un puternic parfum de fatalism ce ar restrange considerabil sansele omenirii de a avea liderii potriviti.
Exista liste de epitete si caracteristici definitorii pentru un leader/lider. Si daca cineva e curios, ii pot pune la dispozitie un chestionar de autoevaluare ce isi propune sa “masoare” alinierea la aceste caracteristici.
Pentru mine este evident ca liderii, oameni fiind si ei, sunt diferiti in ceea ce priveste componenta “instrumentarului” folosit pentru conducerea unor echipe formalizate prin ierarhie sau alcatuite exclusiv pe incredere. Si mai cred ca liderii bogat echipati sunt in stare si deseori trebuie sa-si ajusteze instrumentarul in functie de circumstante si adepti.
Sunt ingrediente in mixul leadershipului care pot fi asociate unor caracteristici genetice. Exemplul tipic ar fi intuitia care este mult discutata dar nu si neaparat clarificata. Cert este ca nu se ofera cursuri sau pastile de intuitie infailibila, desi e foarte adevarat ca inteligenta emotionala, dobandita si ea pe parcursul vietii este un puternic substitut.
Sa incercam un exercitiu.
- Care este indatorirea/activitatea definitorie a unui lider?
- Conduce oameni spre un obiectiv valoros pe o carare nebatatorita
- Ce instrumente foloseste un lider pentru parcurgerea cararii nebatatorite?
- Hotararea, curajul, motivarea, respectul si increderea celorlalti in succesul calatoriei.
Sa le luam pe rand:
Hotararea vine din convingerea liderului si transmisa celorlalti ca obiectivul merita efortul si riscul calatoriei. Exemplul conchistadorului Pizzarro care a ordonat arderea corabiilor pentru a asigura concentrarea soldatilor pe atingerea obiectivului intitulat “El Dorado” este clasic pentru hotararea unui individ inculcata cu forta celorlalti. Dar exista si exemple de hotarari instilate multora prin exemplul personal si fara forta – Gandhi sau Martin Luther King.
Curajul este ambitia si increderea liderului ca obstacolele sunt facute pentru a fi depasite. Discursul lui Churchill adresat britanicilor la inceputul celui de-al doilea razboi mondial este citat necontenit ca o mostra de curaj public. “Ne vom bate pe plaje, pe …..”
Motivarea se bazeaza pe impulsionarea si/sau stimularea celorlalti de a-si asuma la nivel personal obiectivul comun. Interesul liderului de a-si cunoaste adeptii la nivel individual sau colectiv este crucial. Aceasta cunoastere permite liderului individualizarea abordarii adeptilor spre maximizarea impactului cumulat. Se spune despre Alexandru Macedon, Cezar si Napoleon ca isi salutau pe nume soldatii, desi pentru obiectivul strict militar aveau la indemana forta redutabila a disciplinei militare. Dar toti au condus cu succes armate dincolo de orice granite geografice, mentale si volitive imaginabile soldatilor si civililor din epocile respective.
Respectul se naste din evidenta sau perceputa superioritate a unui lider fata de adeptii sai. In definitiv, Nelson Mandela la iesirea din inchisoare nu putea garanta leadership ca atare, dar respectul celorlalti pentru indelungatul lui arest datorat consecventei opiniilor sale a fost mai mult decat suficient pentru a-l transforma in liderul de facto al majoritatii africanilor de culoare si mai apoi in presedintele Africii de Sud. In Europa apropiata de noi, Vaclav Havel a indeplinit cu un palmares discutat acelasi rol pe baza aceluiasi respect.
Increderea este rezultatul repetarii unui comportament demn, leal si benefic fata de adepti. Increderea este liantul si stimulentul esential al echipei ce urmeaza un leader, indiferent de circumstante si personalitate. Maica Tereza este un exemplu ce are multe sa ne invete despre aplicabilitatea leadershipului in diverse culturi, conjucturi si deziderate.
Concluzia mea ar fi ca toate aceste componente vitale in formula reusitei in leadership sunt derivate comportamentale si nu depind de forma spiralei ADN-ului.
Voi ce parere aveti?
capricornk13
Aug 10, 2011 -
Desi tind sa fiu de acord cu tine in aproape tot ce spui, ma intreb in ce masura diferenta de temperament face, totusi, invatarea si adoptarea comportamentelor adecvate pentru un leader mai usoara sau mai grea. Adica, in opinia mea, unui temperament melancolic si / sau introvertit ii este ceva mai greu sa invete sa se manifeste “plenar” asa cum ne arati tu. Evident ca exista o gramada de introvertiti care au forta si incredere ín ei insisi, avand astfel “material” bun de leader. Dar comunicarea este o parte esentiala a leadershipului (a orice, daca ma intrebi pe mine!). Si daca nu te comunici pe tine, daca nu dai din tine…
P.S: Sunt foarte mandra ca am primul comment! Welcome to the blogging world!
Daniela
Oct 21, 2011 -
Cu toate scuzele de rigoare, revin totusi la primul meu comentator
Da, comunicarea este critica pentru succesul unui leader macar pentru a-si face cunoscuta viziunea. Insa modul de comunicare nu este neaparat cel vorbaret, sonor si oratoric. Exista leaderi importanti care nu practica mereu oratoria, preferand economia de mesaje pentru a le face mai pregnante. Exemplele celebre sunt Bill Gates (Microsoft) si Jeff Bezos (Amazon) Este adevarat ca solitudinea preferata adesea de introvertiti nu ajuta la diseminarea in randul celorlalti astfel incat leaderii de acest gen se concentreaza mult in pregatirea momentelor rare in care isi fac simtita prezenta si vorba.
Dar cred ca e interesant si colajul de pareri din linkul de mai jos – cu dedicatie speciala primei mele suportere
http://edition.cnn.com/2010/BUSINESS/11/29/introverts.leadership/index.html
Catalin
Sep 29, 2011 -
Exemplele date de tine sunt lideri care au facut istorie…dar sa ne gindim si la liderii ”normali’ si ‘banali”, unii dintre ei in pozitii ”formale” de lideri fara insa sa fie adevarati lideri… In particular, cazul lui Pizzaro e interesant fiindca obiectivul sau ”valoros” pe o cale intradevar nebatatorita era aur,aur si iar aur.Asadar se pune intrebarea in ce masura mai e cineva lider cind obiectivul nu e neaparat valoros iar mijloacele neortodoxe? Sigur e mai greu sa tragi oamenii pe o poteca nebatatorita, pe de alta parte, in lumea businessului spre exemplu, sunt o multime de consultanti si strategi gata sa-ti arate drumul…de aceea pentru mine cel putin un lider inseaman in primul rind sa ai respectul si increderea celorlalti…si motivele pentru care le ai pot fi variate…
Pe de alta parte e destul de clar ca exista diferite tipuri de lideri dpdv personalitate si pentru contexte si lumi diferite. Sa ne gindim numai la diferenta dintre Pizzaro si Maica Tereza.
Si totusi imi vine greu sa cred ca oricine poate fi lider in ciuda tuturor comportamentelor invatate…fie ca nu au invatat si exersat cum trebuie comportamentele, fie ca exista limite naturale, fie ca exista o selectie naturala…daca luam un grup de oameni pina la urma unul singur e leader ( sau cel mult citiva).
Mai e ceva…sunt roluri care iti cer sa te manifesti ca un leader…desi poate ca tu acasa sau in viata de toate zilele nu te manifesti asa…ma gindesc la filmul ”King speach”.
Leaderul e cel care reuseste sa-i influenteze pe ceilalti astfel incit acestia sa-l urmeze de bunavoie si nesiliti
Asta fiindca ai intrebat de alte pareri?
Daniela
Sep 29, 2011 -
O sa ma refer doar la Pizzaro – pentru ca este, recunosc, cel mai controversat din lista mea. Motivul pentru care l-am inclus este exact folosirea unor metode mai “decisive”.
Aurul pe care il voia Pizzaro era dorit de toti ceilalti. Deci vorbind la rece aurul era un obiectiv comun. Obiectivul era “trasat” de curtea Spaniei si puternic sustinut de toata populatia spaniola. In consecinta, sincera sa fiu, nu cred ca Pizzaro considera ca ceea ce intreprindea el era “politic incorect”. Aurul Americii a fost ulterior definit ca un obiectiv malefic de catre posteritate – probabil avand in vedere si masacrele aferente.
Pe toti cei care cautau aur in Lumea Noua de influenta spaniola istoria i-a numit, nu stiu cand anume, conchistadori – adica cuceritori. Si in prezent se dezbate intens chestiunea impactului pozitiv/negativ al colonizarii din afara spatiului european.
Multumesc pentru comentariu, foarte binevenit si la obiect. Imi face placere sa ma conversez cu tine
Catalin
Oct 7, 2011 -
E adevarat ca istoria se re-interpreteaza mereu, ca valorile si mentalitatile se schimba de la o epoca la alta si ca nu putem neaparat sa judecam cu mintea de acum ceva petrecut cu sute de ani in urma…si totusi Columb ( oarecum din aceeasi epoca) s-a manifestat diferit, o fi folosit el ”aurul” ca momeala pentru a obtine sponsorizare de la regi dar am senzatia ca asta a fost numai mijlocul nu si obiectivul…:)