Marea Pictură a Strategiei

Intotdeauna am admirat jucătorii de șah. Concentrarea, calmul și extraordinara lor capacitate de planificare și descoperire a drumului către victorie mi se par într-adevăr copleșitoare. Si m-am întrebat cum își organizează și întreprind mișcările ca într-un balet precis printre atât de multe pătrățele cu atât de multe figurine.

Cum puteau pointilistii să își etaleze capodoperele pe pânza împărțită în mii de pete minuscule de culoare și totuși unită în ansambluri estetice ademenitoare? Cum reușeau să creeze picturi impresionante care oferă semnificații și încantare privitorilor doar la o anumită distanță?

Sau debarcarea din Normandia cu miile de participanți grupați pe armate, capabilități, armament și obiective? Cum a fost posibilă această uriașă și periculoasă mișcare de trupe luând în considerare multitudinea de opțiuni, probabilități și posibile consecințe? Cum au reușit genialii comandanți să elaboreze și să implementeze acest plan vis-à-vis de țările implicate, armate și inamici?

Răspunsul meu la întrebările de mai sus: gândirea și planificarea la nivel macro înainte de împărțirea în bucățele de acțiuni. într-un cuvânt: Strategie. In sport, arte, războaie. In economie, politică și viață personală. In ecologie, educație și orice alt domeniu.

Jucătorii de șah își trasează un ansamblu de mișcări în timp ce reacționează și la mișcările oponentului prin contra-măsuri. Sacrificiile posibile de pioni sau regine sunt considerate a fi etape necesare în drumul spre victorie. Pictorii întâi își definesc ideea sau înțelesul picturii și apoi populează pânza cu personaje, scene, linii sau pete de culoare. Militarii definesc componentele victoriei și apoi desenează scenariul victorios prin campanii, trupe, atacuri și arme – surprinzător (sau nu!) de similar cu șahul.

Aceste tehnici ar trebui utilizate în politică, afaceri și viață personală dacă ne dorim să obținem într-un mod previzibil succesul. Suntem dependenți de circumstanțe și dacă nu ne asumăm comanda și responsabilitățile aferente vom fi supuși umili ai sorții. Ne vom ruga să beneficiem de noroc și ne vom lamenta în caz de ghinion. Dacă se investește timp și efort în definirea, evaluarea, selecția și implementarea unui plan de acțiuni o țară, o companie sau un individ va mări probabilitatea de a transforma viitorul imprevizibil într-o suită de situații determinate de acțiuni deliberate cu promisiunea de șanse sporite de succes.

Gândirea și planificarea strategică ar trebui mereu să domine și să disciplineze incidentalele circumstanțe, evenimente, comportamente și emoții pentru a crea ordine, predictibilitate și logică. Altminteri chiar și perfecta Mona Lisa ar consta doar dintr-o grămadă de pete colorate.