Manager sau Expert?

Multi vor sa fie SEFI – cu majuscule. Unii nu vor sa fie sefi. Oare cati sunt cei care vor sa fie doar experti?

Dupa ce am inceput in forta munca in multinationale, am considerat ca orice curs e bun – chiar de-ar fi fost sponsorizat de mine insami. Eram inca nesigura si mi se parea ca diplomele imi vor betona pista de decolare. Cred ca multi altii gandesc la fel.
Pana la un punct a functionat proportionalitatea dintre efortul studios si ascensiunea in cariera. Absolvirea programului de EMBA a fost cu adevarat o rampa de lansare nu neaparat prin noutatea notiunii (eram doar in prima generatie!) ci prin intelegerea panoramica care mi-a permis sa inteleg multe alte fenomene, interactiuni, corelatii dincolo de zona mea stricta din fisa postului.

Apoi un coleg (cu acelasi apetit de avansare) mi-a propus sa ne inrolam impreuna in programul de CFA (Chartered Financial Advisor – am explicitat doar pentru ca am o reactie usor iritata la utilizarea necontenita a acronimelor ce ar trebui, vezi Doamne, sa fie cunoscute de toata lumea). Program de 3 ani de studiu individual cu un imens sacrificiu de energie si timp ce ar fi adus un titlu foarte glorios si recunoscut in toata lumea. Atunci pentru prima data am analizat un curs ca o investitie optionala si nu ca o conditie obligatorie. Am incercat sa aflu ce anume beneficiu mi-ar fi adus acest curs pentru cariera mea viitoare.
L-am indemnat pe colegul meu sa isi urmeze visul dar fara mine. Ma hotarasem sa renunt la viitorul de expert in favoarea drumului spre management. Dar si atunci si acum am un respect adanc pentru experti – de orice fel ar ar fi ei. Ei sunt cei care detin ce e mai valoros si minutios din creatia umana indiferent de domeniu. Ei merita respectul si sprijinul nostru. Iar managerii ar trebui sa fie cei dintai care sa le dea onorul, sprijinul si recompensa.

Exista reguli de calcul a numarului de manageri raportat la numarul de subordonati, reguli care au destul sens pentru unele organizatii prea impodobite cu manageri. Dar nu exista si nici nu ar trebui sa existe calcule sau plafoane pentru cati experti ar trebui sa fie angajati intr-o organizatie. Si din pacate am vazut des situatia in care plecarea unui expert nu era tratata cu seriozitatea necesara, de aici si coborarea stachetei calitative vizibila in unele cazuri nu prea izolate.

Managerii ar trebui sa foloseasca telescopul, expertii microscopul. Doar impreuna se pot combina parerile, abordarile, perspectivele intr-un armonios si incantator caleidoscop.

P.S. Si managerii ar trebui sa fie experti. In management : )

P.S.2 Colegul meu a ajuns in management, dupa ani de expertiza plina de satisfactii. Si dupa ce a invatat si la “scoala” managementului – caci este o scoala pentru cei ce vor sa fie apelati “sef” fara ironie.