Leadership de Criza – ep. 1

CRIZA ne bantuie gandurile, emotiile, discutiile, planurile.  Astfel subiectul leadershipului de criza devine leitmotivul dorintelor noastre de a fi izbaviti de criza sau de a fi sprijiniti pentru supravietuirea noastra.

Exista multe definitii ale crizei, dar cea care le cuprinde cam toate manifestarile crizelor (meteorologice, economice, militare, medicale sau ecologice) este:

“Criza este un eveniment putin probabil cu impact deosebit care ameninta viabilitatea unei organizatii.”

Organizatia poate fi fiinta noastra, firma in care muncim, comunitatea sau tara in care  traim. Pentru noi insine, crizele pot fi medicale, financiare, emotionale.  Pentru firme, crizele pot fi nationalizare, preluare, retragerea brusca a finantarii, preluarea conducerii de terte parti, greve, boicot, campanii de presa.  Pentru comunitate, crizele pot fi cataclisme naturale, razboaie, rebeliuni, epidemii, greve generale, embargo.

In mod evident (sau nu?) primul pas in tratarea unei crize este recunoasterea situatiei de criza.  Recunoasterea faptului ca suntem luati prin surprindere, ca regulile standard de functionare nu mai sunt valabile, ca amploarea si gravitatea circumstantelor si efectelor depasesc obisnuitul, ca avem nevoie de o noua abordare, sprijin si calm.

Exista tendinta naturala de a spera copilareste ca visele urate vor disparea in zori, ca logica si avantajele normalului vor continua, ca totul este un accident si ca realitatea se va reaseza pe vechiul fagas.  Sindromul strutului care nu realizeaza ca desi capul ii este in nisip restul corpului este foarte vizibil si expus pericolului.

Din pacate, criza are un cronometru aparte care nu iarta intarzierile. Momentul in care rigiditatea este inlocuita de flexibilitatea abordarii are o importanta capitala.  Studiile de cercetare a eficacitatii de tratare a crizei au o variabila comuna: intervalul de timp pana la luarea primei decizii. Prima (si singura) decizie a strutilor este de ignorare a crizei.  Dar a leaderilor nostri?