La revedere!

 

In viata salariatilor exista cel putin un moment cand spun “La revedere!”  firmei/organizatiei unde au lucrat.  Pentru premiantii eminenti la capitolul loialitate, noroc si stabilitatea locului de munca, este vorba de pensionare.  Pentru ceilalti, plecarea poate fi o alta slujba mai buna sau deloc.

Ca un salariat care a imbinat performanta cu schimbarea, m-am intalnit deseori cu acest eveniment al plecarii relativ normal in vremurile noastre cand vantul schimbarii (sau al restructurarii) bate des si peste tot.  Ce nu am inteles deloc niciodata este atitudinea celor care raman.  Colegi, sefi, subordonati sau chiar simpli salariati din aceeasi intreprindere care au in atributii si formalizarea plecarii unui alt salariat intruchipata in mod simplu prin foaia de hartie intitulata Fisa de Lichidare.

In mod evident, motivul plecarii este decisiv pentru emotionalul “colectivului de munca”.  Daca este vorba de o migrare spre alte pajisti poate mai verzi, fetele colegilor capata uneori aceeasi culoare ce dezvaluie o invidie prost mascata.  Intrebarea obsesiva “De ce el/ea si eu nu?” bantuie si rasuna in barfele de la cafea/tigara/cantina.  Daca aceasta intrebare ar stimula ambitia si performanta celor inca necurtati de alte companii, rezultatul ar fi pozitiv prin emulatie.  Dar daca aceasta intrebare se muleaza pe silueta caprei vecinului atunci nimeni nu castiga.  Nici compania (pentru ca se instaureaza o nemultumire surda si poate nefondata), nici colegul pe picior de plecare (pentru ca i se spulbera mitul colegialitatii macar neutre) si nici colegii ramasi pe baricade (pentru ca nu inteleg si nu actioneaza corect pentru a-si imbunatati si disemina performantele).

Seful se va simti tradat, afectat si faultat in rutina proprie.  Va trebui sa realoce responsabilitati starnind posibili fiori de iritare si nedreptatire sau va trebui sa isi “piarda” timpul in recrutarea unui inlocuitor. Este adevarat, plecarea unui subordonat valoros nu este o veste buna pentru manager si ea se soldeaza cu eforturi si energii nenecesare altminteri.  Dar nepasarea aroganta, rauvoitoare si uneori meschina la adresa in-curand-fostului subordonat ii va aduce sefului o razbunare infinitezimala in comparatie cu satisfactia pe termen lung a elegantei si zambetului cu care Seful poate sa ureze unui fost colaborator si foarte posibil viitor interlocutor in mica lume a corporatiilor “Succes in noua slujba!

Impresia finala a celui care paraseste un loc de munca este extraordinar de persistenta in constientul si subconstientul acestuia si contribuie mult, in timp si continut, la publicitatea pe care acesta o va face voluntar sau involuntar fostei companii.  La fel cum ultima impresie la receptia hotelului pune accentul final sederii turistului in respectivul stabiliment.