Extemporal la leadership

 

Nu-i așa că vă imaginați că leaderii sunt persoane serioase, mature, distinse și rezonabile care știu în orice împrejurare cum să se poarte, cum să vorbească, cum să facă lucrurile potrivite pentru a întruchipa în mod constant aspirațiile noastre?

Ei bine, mie mi se pare că extemporalul fulger la leadership se “dă” în momentele în care leaderul se află într-o situație ridicolă – de genul unei gafe sau greșeli copilărești.  De pildă când leaderul biciclist cade de pe bicicletă.  Sau alunecă pe podeaua impresionantei ședințe corporatiste.  Sau se bâlbâie impardonabil în timpul unui discurs cu semnificații profunde.  În acele momente prestația și prestanța leaderului pot fi și sunt judecate prompt de oricine, indiferent de poziționarea ierarhică.  În acele momente vocea, părerea și bășcălia celorlalți învăluie leaderul neajutorat în ridicol, penibil sau cel puțin jenă.  În acele momente se testează rapid respectul pe care leaderul a știut sau nu să-l câștige și să-l mențină.

Este momentul “răzbunării” sau al reciprocității.  Este momentul în care nivelul leaderului coboară foarte mult și rapid către nivelul subordonaților.  Există o memorie colectivă care nu uită și nu iartă a€“ indiferent cât de mult  trebuie să aștepte.  Căderea bruscă a leaderului, să zicem de pe bicicletă sau podium, ilustrează pentru orice observator realitatea nudă a relațiilor și performanței echipei și leaderului ei.

Atunci este momentul în care comportamentul leaderului, de dinaintea și din timpul situației jenante, poate să ia sau nu notă de trecere.  Leaderul care a avut la rândul sau înțelegere pentru greșelile celorlalți va avea o șansă de a i se acorda înțelegere.  Leaderul care a ignorat sau accentuat dificultățile celorlalți, indiferent de noblețea motivului sau scopului, va avea parte de același comportament neiertător.

Dar în momentele de jenă a leaderului și adepții/fanii/subordonații leaderului dau același test fulger ce le măsoară gradul de înțelegere, maturitate și respect față de ei înșiși și față de cauza (de)servită de leader … împreună cu ei.  Pentru că este totuși un sport de echipă …

“Greșelile noastre nu ne definesc neapărat.  Dacă suntem norocoși, ele doar ne arată cine suntem și din ce suntem făcuți.”