Eu … mai tarziu

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?  — intrebarea crancena a adultilor care se straduie sa cladeasca o timida punte de comunicare cu copiii altora.  Si chiar daca raspunsurile baieteilor si fetitelor ocupati cu jucariile varstei raman sau nu in amintirea celor prezenti, intrebarea – asa incomoda cum este – isi asteapta raspunsul fiecaruia dintre noi.

Intotdeauna i-am invidiat pe cei cu un har aparte care le impingea destinul cu certitudine spre rasplata implinirii proprii: muzicieni, pictori sau inventatorii in devenire.  In comparatie cu acesti alesi mi se parea usor nedrept ca restul mladitelor sa se mai chinuie sa-si descopere chemarea si rolul care le-ar aduce implinirea.  In scoala, liceu sau facultate tinerii iau, uneori fara sa-si dea seama, decizii care le limiteaza variantele initial infinite.  Deseori luate pentru multumirea celor din jur sau pentru facilitarea urmatorului pas, aceste decizii sunt de multe ori revizitate si regretate in momentele de cumpana cand ne intrebam in sinea noastra “Ce vrei sa te faci – acum cand esti mare?”

Ne auto-examinam, ne comparam, ne vizualizam sau cateodata renuntam sa mai gasim raspunsul nostru propriu si acceptam cu epuizare emotionala varianta aleatoare reiesita din lipsa de actiune.  Oamenii sunt sub vremuri, zicea cronicarul si in mod evident liberul arbitru are mainile legate de restrictiile societatii in care traim.  Diversele dependente acumulate pe parcursul vietii – familie, casa, masina si apasatoarele credite – sunt ciulini care ni se agata de aripile ideale ale libertatii de actiune.

Unii isi cauta raspunsul in teste de personalitate sau chestionare vocationale, altii scruteaza viitorul si incearca sa se agate de vreo tendinta ce va fi la moda.  Unii discuta cu prietenii, dar conversatia devine in scurt timp agasanta prin lipsa concluziei. Destinatia ramane insa o enigma pentru cei posibil nefericiti.

Suntem posibili pasageri intr-o gara cu multe peroane.  Pe unii soarta ii forteaza sa se urce in vagoane, pe altii doar ii convinge cu atractivitatea destinatiei.  Mai sunt multi care raman in gara asteptand un semn al destinului pentru a-si alege macar un peron.  Sa nu uitam insa ca orice pasager ar trebui sa aiba macar bilet de calatorie cu destinatia si pretul platit.  Altminteri va trebui sa faca blatul si de data asta pasagerul nu se inseala decat pe sine.