Emoții si Acțiuni după Tragedie

De câte ori se întâmplă o tragedie (atac terorist, catastrofă naturală sau dezastru provocat de oameni) se poate vizualiza efectul de ondulație geografică.  Cele mai grave șocuri și reacții aparțin persoanelor direct afectate.  Apoi apar alte reacții la altă scară din partea celor apropiați.  In final comunitatea locală simte efectul indirect urmat de reacții ale grupurilor aflate la distanță, reacții induse de (social) media.

Indiferent de distanța geografică sau emoțională față de epicentrul tragediei un complex de trei emoții relevă un alt efect de ondulație cronologică manifestat de toți oamenii normali:

  1.  Frică – Amigdala își face datoria împingându-ne spre starea de fugă; chiar dacă nu suntem deloc în primejdie imaginația noastră crează instantaneu un scenariu mental în care am fi putut fi prezenți la locul tragediei și deci amenințați
  2.  Simpatie – După frica inițială judecata preia controlul și ne confirmă inexistența unor primejdii efective.  Deoarece ne-am imaginat deja drama butoanele noastre emoționale sunt activate și produc simpatie sau empatie.  Este de fapt expresia participării noastre emoționale la drama ce afectează de fapt alte persoane.
  3.  Solidaritate – La un moment dat concluzionăm că doar simpatia, sinceră și plină de bunăvoință, nu este suficientă pentru durerile reale ale celor afectați de tragedie.  Atunci ne adunăm puterile și le oferim în scopul pansării durerii și pierderii.  In timp ce simpatia este exprimată într-o manieră destul de pasivă, solidaritatea înseamnă acțiune.  Donarea de bani sau sânge, implicarea în acțiuni de salvare, de strângere de fonduri sau de sensibilizare a opiniei publice: solidaritatea aduce oameni la un loc pentru a scutura comunitatea din inerție și a obține sprijin concret pentru victime.

 Tragedia este ca acidul – dizolvă totul cu excepția lingoului de adevăr.

D.H. Lawrence

In paralel cu călătoria personală prin undele emoționale, oamenii se străduie să găsească un înțeles acceptabil, o semnificație logică.  Oamenii nu mai acceptă tragedii inexplicabile sau incidentale.  Ei au nevoie și solicită răspicat explicații, responsabilități și măsuri de prevenire sau măcar de reducere a probabilității sau impactului tragediilor.  In lipsa unor acțiuni clar definite și aplicate într-un timp rezonabil de scurt compasiunea se poate transforma în insatisfacție și chiar reacții negative.

Crizele au nevoie de leadership.

 Când mințile celorlalți sunt amorțite sau neatente leaderul trebuie să fie de două ori mai vigilent.

Colin Powell

Undeva în apropierea, în spatele sau deasupra scenei unde a avut loc tragedia, trebuie să existe un grup de oameni cu capacitatea și autoritatea de a lua decizii raționale și eficace.  Indiferent dacă acest efort colectiv este public sau se petrece în spatele ușilor închise, procesul arată tot ca un efect de ondulație:

  1.  Colectarea și analizarea informațiilor relevante
  2.  Descoperirea cauzelor indiferent de natura acestora
  3.  Definirea soluțiilor alternative 
  4.  Selectarea celei mai potrivite soluții pe baza capacității estimate de a preveni tragediile și a consecințelor probabile
  5.  Determinarea planului de acțiune și măsurarea impactului

In funcție de magnitudinea, impactul și cauzele tragediei, grupurile de decizie pot funcționa la nivel local, național sau internațional.  Procesul e standard, dar competența, curajul și resursele leaderilor sunt de natură de a influența decisiv rezultatul obținut.