Distructiv sau constructiv?

Intrebarea, primita de la un prieten, era mai ampla si suna cam asa: “cum sa iti identifici stilul de management/leadership si sa-l modifici apoi astfel incat sa treci de la un stil autoritar ce induce angoase la nivelul subordonatilor la unul deschis axat pe dezvoltarea subordonatilor?”

Cu voia voastra, am sa sparg aceasta intrebare zemoasa in mai multe teme si astazi ma voi stradui sa descifrez (rugandu-va sa ma ajutati cu comentariile voastre) doar raspunsul la intrebarea: “distructiv sau constructiv?”

Ca aproape intotdeauna, termenii sunt relativi. Ce inseamna distructiv sau constructiv?

Am sa presupun, pe baza intrebarii ample, ca vorbim despre efectul stilului de management/leadership asupra subordonatilor. In paranteza fie spus, am sa continui sa ma prefac ca nu stiu diferenta dintre management si leadership – pana la un moment dat. Si am sa mai presupun ca “seful” doreste sa aduca valoare organizatiei din care face parte (beneficiaza deci de prezumptia de aliniere la valorile organizatiei). Deci “distructiv” inseamna un comportament indiferent si/sau autoritar, iar “constructiv” inseamna un comportament colaborativ si/sau deschis.

Si atunci? Ei bine, “seful” are la dispozitie doua variante de relationare cu subordonatii – in functie de obiectivele sale personale, intotdeauna foarte importante pentru domnia sa. Fie isi vede subordonatii ca un instrument colectiv de indeplinire a obiectivelor sale, fie isi considera subordonatii ca o echipa de oameni cu talente, capabilitati si aspiratii individuale cu care isi propune sa formeze o echipa prin colaborare si angajament reciproc asumate.

Teste care sa ateste preferintele sefilor-oameni pentru una sau alta din variante exista si se utilizeaza frecvent in marile corporatii. Problema este ca in timpul testului, in mod aproape subconstient, “seful” isi imagineaza situatii generice, tipice, usor idealizate de colaborare cu subordonatii – si pentru ca asa sunt exprimate intrebarile. Deseori realitatea de pe teren e alta pentru ca intervin in mod normal diverse presiuni si restrictii care altereaza mediul asa cum a fost el vizualizat in timpul testului.

Si acum am sa fac distinctia intre management si leadership – apropo de discutia noastra.  Managerul considera ca indeplinirea obiectivelor nu depinde in mod esential de interesele, aspiratiile si nevoile individuale ale subordonatilor. Pentru leader insa, participarea interesata, consistenta, consecventa si chiar afectiva a subordonatilor la efortul comun de indeplinire a obiectivului este ingredientul principal al coctailului “succes”.

De ce totusi unii sefi nu apeleaza la angajamentul personal al subordonatilor? Multe cauze.

Sefii trebuie sa cunoasca, evalueze, aprecieze calitatile si aspiratiile prezente in fiecare subordonat. In afara considerentului de timp si rabdare, este si chestiunea interesului real si profund al “sefului” de a se conecta cu subordonatii. Unii considera aceasta conectare drept o abdicare si/sau coborare de la prerogativele functiei. Altii nu vad valoarea concreta, palpabila, masurabila a acestui demers. Colaborarea deschisa are nevoie de un timp semnificativ pentru a se infiripa astfel incat sa produca si rezultate (obiective). Autoritatea insa se impune imediat pentru actiune imediata, chiar daca punctuala.

Subordonatii au opinii si interese diferite, uneori foarte diferite chiar in comparatie cu valorile organizatiei din care fac parte. Motivatiile lor sunt atat de diverse incat “seful” trebuie sa invete notiuni fundamentale de psihologie. Si sincer, stiti vreo companie care sa evalueze si recompenseze eforturile de a-ti cunoaste subordonatii? De ne-am imagina o fisa de pontaj la nivel de management, v-ati imagina rubrica “discutii de cunoastere a subordonatilor”?

Si mai exista, din pacate, si rezistenta tacuta si acerba sau pasiva a subordonatilor de a aprecia un “sef” care discuta omeneste cu el. Sunt multe situatii in care un astfel de demers (si am experimentat eu insami) este privit cu neincredere, condescendenta, teama si … abdicare de la statutul de “sef”.

Sa nu ma intelegeti gresit: cred cu tarie ca subordonatii pot fi cei mai fideli aliati si parteneri.  Am vrut doar sa (imi) explic cum se face ca nu toti sefii isi dezvolta subordonatii.

Va urma … mai ales pe baza comentariilor voastre :-)