Cenușăreasa Corporatistă

 “Sunt două feluri de oameni: cei care muncesc și cei care își arogă meritele.  Incearcă să intri în primul grup; acolo e mai puțină concurență.”

 Indira Gandhi

A fost odată ca niciodată un regat vecin unde muncea o angajată (să o numim Cenușăreasa) cu o fișă de post care includea, să presupunem, o campanie de marketing.

Ei bine … în acel regat erau mulți, prea mulți aristocrați – regi și regine (alias comitetul director), prinți și prințese (să-i numim manageri) care se străduiau toată ziulica să se prezinte frumos în fața colegilor, șefilor sau acționarilor.  Deseori se organizau splendide banchete și baluri dansante și de fiecare dată această aristocrație numeroasă se lupta să obțină un loc cât mai bun la masă.  Fiecare oră a existenței lor profesionale era plină de nemiloase meciuri de box pentru putere – toate derulate cu imaculate mănuși de mătase sub privirile îngăduitoare ale regilor și reginelor.

Intre timp, jos în bucătăria situată mult sub etajul executiv, Cenușăreasa era sufocată sub o nemiloasă sarcină de dimensiuni astronomice – mult peste salariu și programul legal de muncă.  De fapt Cenușăreasa era tratată ca o slujnică – în ciuda impresionantului cod de conduită și valorilor corporatiste ale regatului care bineînțeles promitea etică și echitate locuitorilor săi.  Evident Cenușăreasa nu era singură – foarte mulți alți servitori erau înțepeniți în spațiul de lucru deschis prea ocupați cu completarea de rapoarte, mesaje sau tabele pentru a mai avea timp să citească sloganele înrămate și atârnate pe pereți sau să se mai bucure de viața personală pe care și-o mai puteau permite.

In liniște și cu sârguință, Cenușăreasa a frecat podelele murdărite de predecesorii ei și lăsate de izbeliște de managerii prea preocupați să arate bine ca să mai și facă bine.  A măturat pânzele de păianjen, a deschis ferestrele să între aer proaspăt și în final putea să se ocupe și de slujba pentru care fusese de fapt recrutată.

Numeroșii săi manageri  își găseau de lucru când ea le solicita deciziile, îndrumarea și sprijinul de care avea nevoie pentru a naviga pe coridoarele întortocheate ale castelului.  Erau mereu ocupați să se pregătească pentru o petrecere, să se distreze la petrecere sau să bârfească despre petrecere.  Arareori și pentru fracțiuni de secundă își mai puteau aduce aminte de vremurile când ei erau tineri și chiar munceau.  Alte vremuri!

In sfârșit Cenușăreasa, în ciuda tuturor obstacolelor și managerilor, a dat de comoară!  Campania ei de marketing era atât de inovativă, de proaspătă și de eficace încât întreg regatul s-a mirat de succes. Da, succesul era acum al lor, nu al Cenușăresei.  Ea era doar o angajată …

Se întâmplă că în prezent se desfășoară un concurs între regate pentru cea mai bună campanie de marketing.  Ați ghicit: Cenușăreasa nu a fost invitată la ceremonia de premiere.  Poate că hainele ei nu respectă standardele covorului roșu sau poate că mesajul ei (Doamne ferește!) ar putea răvăși unele orgolii.  Mai bine să stea acasă la bucătărie.  Acum e momentul glorios în care managerii ei cei bine imbrăcați pot să celebreze remarcabilul lor efort și să-și aroge cu mândrie toate meritele.

P.S.

Intre timp, din dezgust față de acest regat nerecunoscător, Cenușăreasa și-a folosit pașaportul de demisie pentru a călători spre alte regate căutând un castel mai bun, manageri mai buni și mai multă recunoaștere a meritelor sale.

Sunt sigură ca toți știți povestea – e foarte frecventă și mereu demotivantă.  Diferența stă doar in culorile heraldice.