Capcana Dificilă a Asumării

E o certitudine: liderii noștri sunt și ei oameni.  Uneori avem tendința să uităm sau să respingem adevărul că aceia care decid asupra importanților factori ai vieții noastre (în politică sau business) au fost dintotdeauna și vor fi întotdeauna definiți de aceleași caracteristici umane.  Fie că e vorba de emoții, prejudecăți sau greșeli – liderii noștri le posedă pe toate.

Am vrea să credem că datorită poziției lor în vârf – în guverne sau companii – conducătorii ar trebui să fie mai buni decât noi.  Ar trebui să fie mai inteligenți, hotărâți și fără greșeală.  Ar trebui să se situeze deasupra standardelor obișnuite și deci protejați de atribute banale cum ar fi subiectivismul, posibilitatea de a greși și imperfecțiunea.

Prin menționarea acestui adevăr nu doresc în niciun caz să insinuez că ei ar trebui să rămână la nivelul oamenilor de rând și să ignore obligația de a încerca și reuși să-și îmbunătățească performanța.  Dimpotrivă așteptările noastre ar trebui să rămână la înălțime pentru că prin vot sau angajare le-am ‘delegat’ o parte importantă a deciziilor care ne afectează – în calitatea noastră de conaționali sau angajați.

Si totuși nu-mi amintesc de vreun lider care să-și ceară scuze în mod public pentru greșeala lui.  Chiar dacă analizele ulterioare indică în mod clar drept cauză performanța imperfectă (în termeni diplomatici) singura justificare folosită vreodată se referă la ‘alti factori’.  Orice și oricine poate constitui motivul eșecului, dar nu și persoana liderului.  Acești ‘factori’ pot fi folosiți ca o modalitate facilă de explicare sau chiar justificare a rateului.  Dar atunci unde este valoarea și beneficiile oferite nouă de către lideri – ca răsplată pentru autoritatea pe care le-am conferit-o?

Motivul probabil al acestui comportament lejer poate fi nevoia liderilor de a fi percepuți ca perfecți – altminteri autoritatea lor și șansele lor de a mai ocupa fotoliile de conducere ar fi în primejdie.  Dintr-o perspectivă psihologică acest lucru ar însemna încapacitatea de a da ochi cu opinia publică sau lipsă de încredere în propria performanță.  A greși este omenesc dar liderii ar trebui să-și învingă temerile și să iasă în lumina reflectoarelor pentru a-și asuma contribuția personală la eșec.

Deși ignorarea unui insucces sau blamarea unor factori anonimi sau incontrolabili poate părea a fi o modalitate ușoară de evadare din probleme realitatea este că audiența nu va uita niciodată pe deplin asumarea răspunderii sau neasumarea ei de către conducători.  Dacă noi îi învățăm pe copii să-și ceară scuze pentru greșeli și să încerce să repare boacăna în speranța că aceste lucruri nu se vor mai repeta de ce atunci conducătorii noștri maturi mai cred că prin ignorarea responsabilității problema se va rezolva de la sine?  Greșeli se vor mai întâmpla și atunci eu personal aș prefera ca liderii mei să-și ceară scuze pentru propriile greșeli și apoi să acționeze ca și cum și-ar fi învățat lecția prin îmbunătățirea activității lor.

Sunteți de aceeași părere?