Bipolar

In fiecare clipa avem de luat decizii bipolare:  alb sau negru, scump sau ieftin, acum sau niciodata, la stanga sau la dreapta, inainte sau inapoi, cu sau fara, …. DA sau NU.  Tendinta naturala si poate de sorginte biologica sau simetrica sau simplista este de a avea doar doua optiuni.  Arborii decizionali au de obicei doua ramuri ce pleaca din fiecare nod.  Diagramele logice au doar doua variante posibile de traseu.  Calculatoarele se bazeaza pe sistemul binar, creierele noastre au doua emisfere, corpul nostru este aproape simetric pe verticala ce-l imparte in stanga si dreapta, traim toata viata sub incidenta zilelor si a noptilor.

Bipolaritatea:  in electrozi si poli magnetici, in meciurile sportive, in chip-urile calculatoarelor, in ritmul cardiac, la intrerupatoare, in somn si veghe, in viata si moarte, in adevar si minciuna, in plus si minus.

Dar daca asa stau lucrurile si totul este impartit in doua tabere, cum se explica multitudinea curcubeului – simfonie de frecvente ce ne dau paleta coloristica a naturii?  Cum se explica griurile dintre alb si negru?  De ce intre tacere si zgomot exista minunate sunete alcatuite dintr-o varietate de note muzicale?

Da, exista circuitele binare ale creierului dar exista si sinapsele.  Acele legaturi uneori efemere, alteori remanente care ne ingaduie si ne stimuleaza simturile, gandurile si actiunile.  Din aceste sinapse, poduri intre neuroni, si din elicea ADN-ului deriva personalitatea noastra absolut unica in orice moment al existentei noastre.

De ce atunci, noi, fapturi alcatuite din miliarde de celule cu mii de cromozomi ce gandesc cu miliarde de neuroni uniti de milioane de sinapse unice, ne incapatanam pana la absurd sa ne dezicem de individualitatea noastra?  De ce noi ne incolonam in spatele unor opinii polarizate?  De ce noi nu putem sa apreciem, sa utilizam si sa sarbatorim diversitatea noastra extraordinara?  De ce noi trebuie sa raspundem intotdeauna previzibil si uniform cu DA sau NU?

De ce perpetuam o secesiune inutila, insipida si idioata?  De ce nu ne ascultam unii pe altii?  De ce nu acceptam ipoteza absolut probabila ca si semenii nostri au ceva valoros de dat, de spus, de contribuit?

De ce nu putem sa ne indreptam plini de pragmatism si bunavointa spre zona de amalgamare a parerii noastre cu parerea lor?  Daca al meu DA nu este mai bun decat al tau NU?  Si in definitiv:  de ce TREBUIE sa fie doua tabere?

“Un bun compromis este acela in care toti isi aduc contributia.”

Angela Merkel